Din punct de vedere intelectual, noi înţelegem că este ceva normal şi perfect natural să avem sentimente. Capacitatea de a trăi emoţii face parte din fiinţa umană în aceeaşi măsură ca şi capacitatea de a gândi şi raţiona. Magicianul intelectual, care poate să abordeze viaţa doar în concepte abstracte, dar nu este în stare) să-şi exprime sentimentele, pare incomplet şi ne stârneşte mila. Noi cunoaştem lucrul acesta şi totuşi nu ne simţim în largul nostru atunci când cineva exprimă nişte simţăminte puternice. Mai mult decât atât, mulţi dintre noi nu vrem să recunoaştem, ca să nu maH vorbim despre a accepta, propriile noastre sentimente. Senti¬mentele sunt privite ca reprezentând o forţă distructivă, ceva care umple vieţile noastre cu obstacole şi cu probleme în relaţiile! apropiate.

Din cauza temerilor, ignoranţei şi a stingherelii, în legătură cu propriile simţăminte, noi consumăm foarte mult timp şi energiş pentru a le nega sau ignora. Această problemă începe, de obicei; în copilărie. Aţi primit, de-a lungul anilor copilăriei şi adolescenţei, sfaturi şi îndemnuri de genul: “Nu trebuie să simţi în felul acesta!”! sau “Stăpâneşte-te!” sau “Las-o mai încet!” sau altele de felul acesta? Dacă da, înseamnă că ati fost învătati să vă tineti sub control sau să vă reprimaţi simţămintele. Lumea afacerilor întăreşte acest concept. Cu siguranţă că aţi auzit oameni care spun: “Nu amesteca aici sentimentele personale. Nu poţi să faci o afacere pe baza unor emoţii.”

Cu cât suntem mai detaşaţi de sentimentele noastre, cu atât ne vine mai usor să le discutăm. Îmi este mult mai usor să-ti spun ce m-a supărat cu un an în urmă, decât îmi este să-ţi spun ce anume mă enervează în comportamentul tău de acum. Aceasta înseamnă că îţi pot spune despre ceva ce nu mi-a plăcut acum o lună, dar nu pot să-ţi vorbesc despre problema de ieri, cu privire la care sunt încă mânioasă – si aceasta mai ales dacă tu esti de faţă şi totodată implicat.

Noi ne mâniem în prezent, dar nu ne simţim liberi să discutăm mânia prezentă. Noi ne simţim realmente stânjeniţi, atunci când avem de-a face cu propriile noastre simţăminte intense. Senti-mentele pe care ni le-a dat Dumnezeu – chiar şi emoţiile foarte puternice, sunt privite ca nişte probleme, deoarece ne dăm seama că avem mai puţină putere de control asupra a ceea ce simţim, decât asupra modului în care ne comportăm.

Cu toate acestea, sentimentele nu pot fi oprite sau pornite la comandă. O dată ce simtămintele de mânie au fost activa te si adrenalina aleargă prin organismul nostru, simpla hotărâre de a reveni la starea de dinaintea apariţiei mâniei nu ne va fi de nici un folos, deoarece pentru dezactivarea sistemului aflat în pericol este nevoie de timp. Nu-mi pot opri mânia hotărând, pur şi simplu, să nui mai fiu mânios. Şi nici nu pot realiza acest lucru atunci când cineva îmi spune că n-ar trebui să mă mânii.

Sentimentele sunt reacţii (răspunsuri) spontane la situaţii asupra Girara s-ar putea să avem o posibilitate foarte redusă de control direct. Pentru a ne ţine sub control sentimentele, noi încercăm să sLructurăm mediul în care trăim în aşa fel, încât să nu genereze în noi sentimentul pe care dorim să-l evităm.

În căsnicie, se depune un efort imens pentru a păstra controlul asupra exteriorizării sentimentelor. Se întâmplă cam aşa: voi în¬cerca să te determin să te porţi cu mine aşa cum aş vrea eu, şi nu altfel. Şi tu vei face la fel, încercând să mă de termini să acţionez în aşa fel, încât să vin în întâmpinarea nevoilor tale. Astfel, fiecare dintre noi încearcă să controleze atât relaţia, cât şi comporta¬mentul celuilalt, cu scopul de a-şi controla propriile sentimente.

De asemenea, noi încercăm să facem în aşa fel, încât să pară că ceilalţi deţin controlul asupra sentimentelor noastre într-o mai mare măsură decât o facem noi. Noi spunem mai degrabă: “Mă superi atât de tare!” decât “Sunt foarte supărat.” Prin aceasta, îi condamnăm pe ceilalţi pentru propriile noastre sentimente.


Poate că, recunoscând mânia care se ridică în mine împotriva ta, eu admit faptul că tu ai mai multă influenţă asupra mea şi asupra comportamentului meu decât mi-ar plăcea să ai. Dacă tu eşti cauza mâniei mele, probabil că voi încerca să te împiedic să faci acele lucruri care stâmesc această mânie. Şi atunci, în loc să rămână doar un sentiment, mânia mea devine un instrument sau chiar o armă, prin care încerc să te oblig să-ţi schimbi comporta-mentul.
De foarte multe ori, mânia noastră este generată de lupta pentru putere, de dorinţa de a deţine controlul asupra relaţiei. Dacă sunt preocupat să înving şi să fiu eu cel care controlează relaţia, atunci voi considera că, ori de câte ori cedez în faţa ta, înseamnă că pierd controlul. Dacă îndrăzneşti să mă contrazici, trebuie fie să mă mânii, fie să mă retrag din relaţie. Dacă mă provoci în mod frecvent, atunci înseamnă că va trebui să mă menţin tot timpul într-o stare de mânie, pentru că, altfel, voi pierde controlul relatiei.

În orice relaţie apropiată, sentimentele vor ieşi la suprafaţă.
Nu putem evita acest lucru decât printr-o indiferenţă totală. Sentimentele noastre nu pot fi oprite şi pomite, ca şi când ar avea un comutator. Persoanele care intră în legământul căsătoriei nu se pot evita una pe cealaltă. Căsnicia cheamă la o constantă condi¬ţionare reciprocă. Toate sentimentele exteriorizate de partenerul tău te leagă de el, fie că aceste sentimente sunt pozitive, precum bucuria şi mândria, fie că sunt negative, precum dezamăgirea şi mânia.

Gândul de a ceda altcuiva o parte din controlul total, pe care îl deţinem asupra sentimetelor noastre, s-ar. putea să ne sperie. Dar, cu toate acestea, a deveni ataşaţi emoţional de cineva la care ţinem reprezintă una dintre cele mai mari recompense ale vieţii. Pentru a descoperi acea relaţie care să ne satisfacă din punct de vedere emoţional, s-ar putea să fie nevoie să riscăm, renunţând la o parte din controlul asupra propriilor noastre emoţii şi asupra celorlalţi. A iubi înseamnă a risca.

Imagine (C) istockphoto.com

Autor: Nancy L.