Perioada de schimbări legate de naşterea unui copil se consideră cele 9 luni de sarcină. Se presupune că această perioadă se termină odată cu naşterea copilului. Însă, de fapt, după naştere urmează o perioadă când necesităţile emoţionale şi fiziologice ale femeii sunt şi mai mari decât cele din perioada sarcinii.

Independent de dorinţa noastră, uterul continuă să se micşoreze şi după naştere, iar peste 6 săptămâni, cu ajutorul naturii revine la dimensiunea normală. Pentru refacerea dimensiunilor şi formei muşchilor, corpul are nevoie de efortul femeii.

Deoarece după naştere, rolul de mamă cuprinde îndeplinirea obligaţiunilor timp de 24 ore din 24, femeia, acordând toată atenţia copilului îşi neglijează propriul corp.

Sunt unele femei care acceptă îmbătrânirea precum un lucru inevitabil ce survine odată ce ele devin mame. Alte femei, cu hotărâre declară război burţii sale, întru a reveni la forma de odinioară. Ca urmare a ambelor variante pot apărea afecţiuni serioase ale spatelui şi ale organelor localizate în apropierea vaginului.

Când şi Cum să începi să-ţi aduci corpul în ordine?

Prima etapă a exerciţiilor postnatale constă în întinderea muşchilor fundului vaginului şi trebuie de început cât mai curând posibil, cel târziu după 24 de ore de la naştere. Exerciţiile pentru aceşti muşchi nu sunt nicidecum dăunătoare şi nici obositoare. Cu cât mai mult se amână începerea acestor exerciţii cu atât mai mult muşchii se atrofiază inar ţesuturile degenerează. După începerea promptă şi conştientă a acestor exerciţii, rezultatele vor fi vizibile doar în câteva zile.

A doua etapă, despre care la noi se vorbeşte foarte puţin, începe aproximativ la 6 săptămâni după naştere, când eliminările din uter s-au terminat, cusuturile s-au tămăduit, vizitele la medic au rămas în urmă.

Acum trebuie să dai corpului tău răgaz ca să-şi revină. Pentru această perioadă nu se recomandă exerciţiile obositoare. Nici nu să vă treacă prin gând să faceţi exerciţii de aerobică care necesită mult efort precum şi nici exerciţii pentru slăbire.

Chiar dacă până a fi gravidă aţi făcut exerciţii de aerobică cu mare dăruire, acum, cât ligamentele sunt încă slabe şi starea bazinului încă nu e stabilă, n-ar fi corect să începeţi o aerobică obişnuită sau care include alergarea prin pădure. Oricum, această etapă este foarte importantă în calitate de etapă de trecere spre exerciţiile obişnuite.

După naştere, restabilirea muşchilor are loc diferit, chiar la acelaşi om diferitele grupe de muşchi se restabilesc diferit. După naştere încep să se desluşească formele siluetei. Practica arată că exerciţiile care se potrivesc bine unei persoane pot să nu se potrivească alteia. De aceea nu e corect să urmezi indicaţii de felul: „în ziua 5 după naştere îndepliniţi exerciţiul 14 de 8 ori”. Mai întâi de toate trebuie să luaţi în consideraţie starea sănătăţii dumneavoastră. Ar fi bine să ţineţi cont cel puţin de indicaţiile de bază înainte de a începe să vă ocupaţi desinestătător.

Femeile care se ocupă singure acasă, trebuie să ţină minte că 5 minute de gimnastica e mai bine decât nimic. Motto-ul Dumneavostră ar fi: „Pentru azi e suficient”, adică, ar fi bine ca să nu vă supra-obosiţi. Un ritm prea intens sau de durată prea mare, ar putea duce la punerea în funcţiune a grupelor de muşchi care n-ar fi trebuit. Astfel se poate înrăutăţi starea fizică.

Exersând în perioada de tranziţie, trebuie să ţineţi cont de 4 lucruri:

Respiraţia – Regula de bază este expiraţia în timpul contracţiei musculare. Îndeosebi, trebuie să urmăriţi acest lucru în tipul exerciţiilor pentru pres, ca să nu suprasolicitaţi pereţii abdomenului sau fundului vaginului. Exerciţiile cu oprirea respiraţiei sunt foarte obositoare. Astfel, respiraţia este un indicator pentru terminarea unui sau altui exerciţiu sau chiar a sistării lui.

Contracţia musculare – este unica cale de reface (a „întări”) tonusul muscular. Pentru a obţine rezultate pozitive trebuie de întărit în egală măsură toţi muşchii. De exemplu, n-ar fi fost corect de întărit muşchii netezi ai abdomenului, neglijându-i pe ceilalţi muşchi abdominali sau pe cei ai bazinului. Exerciţiile de întărire a musculaturii trebuie efectuate încet şi cu conştientizare astfel ca şi poziţia corpului şi însuşi exerciţiul să fie sub control. Trebuie de ocolit exerciţiile de tipul celor ce imită ridicarea halterelor, sau cum ar fi: în poziţie culcat ridicarea ambelor picioare împreunate, ridicarea corpului de la podea cu sprijin pe picioare ş.a.

În aşa poziţii nu lucrează muşchii abdomenului, cum cred eronat unii, ci flexorii femurului. Suprasolicitarea coloanei vertebrale, la efectuarea acestui exerciţiu poate duce la apariţia unor probleme ortopedice.

Întinderea musculară trebuie să fie o continuitate firească a antrenamentului, întru a evita convulsiile musculare şi a echilibra acţiunea contracţiei. Deoarece ligamentele sunt încă slăbite, pentru întindere nu se vor folosi poziţii extravagante şi nu se vor efectua exerciţii de lungă durată.

O mică intensificare a ritmului cardiac va fi benefică pentru starea fizică şi poate fi considerată o mică încălzire, care îmbunătăţeşte circulaţia sangvină, acţionează înviorător, reduce tensiunea acumulată în organism şi schimbă direcţia gândurilor de la grijile casnice spre corpul propriu. E firesc, că nu trebuie să alergaţi sau să săriţi.

Practica arată că în special acele femei care s-au ocupat cu sportul cu dăruire totală în perioada sarcinii, fac exerciţii şi după naştere. Desigur că lor le este mai uşor să înceapă aşa cum ele s-au obişnuit cu acest ritmul de mai înainte, iar muşchii cu care au fost antrenaţi în timpul sarcinii se vor restabili forma şi funcţia mult mai repede. Dar să începi ceva nu este târziu niciodată! Ocupaţiile în grup oferă o posibilitate extraordinară de a-ţi împărtăşi bucuriile şi grijile cu cei care sunt în aceeaşi situaţie ca şi tine, să comparaţi succesele. Dacă este necesar ai putea să iei şi copilul cu tine. Fiecare femeie ar putea obţine de la antrenor sfatul şi ajutorul în concordanţă cu problemele individuale – adesea aceste probleme ar putea fi depistate anume în cadrul antrenamentului. După antrenament femeile se întorc acasă într-o dispoziţie bună şi cu emoţii pozitive.

Imagine (C): mami.ro

Sursa: iubire.md

Localul se numeste “Pomme Bebe”, insa este cu adevarat un restaurant creat pentru nou-nascuti si copii mici pana la varsta de 3 ani. Parintii isi pot aduce copiii sa manance aici, unde le vor alege meniul.

Localul a fost deschis de Svetla Lazarova Kibota, de origine bulgara. Clientii liliputani sunt instalati in scaune speciale la mese lungi viu colorate, pentru ca sa se indemne la mancare unii pe altii. Mancarea este suta la suta naturala, pregatita dupa retete speciale pentru bebelusi de catre bucatarul Laurent Brazier. Potrivit Click, preturile pornesc de la 2,25 de dolari, pentru un “meniu de baza”, 3,75 de dolari meniul tip doi pentru sugari, iar meniurile pentru copiii de 2 si 3 ani ajung la 4,5 dolari.

Compania deja a oferit sfaturi si informatii despre alegerea carierei pentru aproape 10.000 de elevi cu varste intre 7 si 14 ani prin intermediul programului Hays Ignition desfasurat in 120 de scoli britanice.

Copiii sunt invatati ce inseamna si ce implica un serviciu, cum sa aleaga o cariera, cum sa scrie un CV, cum sa se pregateasca pentru interviu sau cum sa-si gestioneze veniturile.

Initiativa Hays vine la putin timp dupa ce guvernul britanic a anuntat un program a carui tinta era ajutarea copiilor din toate categoriile socio-economice in vederea constientizarii obiectivelor.

“Efectele acestor lectii asupra copiilor sunt impresionante. Elevii invata de la noi cum sa valorifice oportunitati, ce reguli exista si cum sa-si potenteze calitatile. Aceste lucruri le dau incredere de sine si o serie de optiuni pe care, in alt context, nu le-ar fi avut”, spune Jenny Ward, manager al Hays Ignition.

sursa: bebe.md

1. Povestiti (explicati) copilului intotdeauna ceea ce faceti in cuvinte simple,corecte si pe intelesul lui. Aceasta il va ajuta sa-si dezvolte vocabularul si gandirea.

2. Cand cumparati carti destinate copiilor,alegeti-le pe cele cu caractere mari,citete si imagini clare. Aceasta il va ajuta pe cel mic sa inteleaga ceea ce vede si sa invete sa citeasca cuvinte usoare.

3. Incepeti sa ascultati impreuna casete audio sau video in limbi straine. La varste fragede copiii vor deprinde mult mai usor limbile straine.

4. Daca dispuneti de un computer,ar fi bine sa cautati CD uri sau programe(se gasesc pe internet) educative pentru prescolari. Alegeti-le pe cele care impun folosirea keyboard-ului,deoarece copiii nu vor avea abilitatea de a manui mouse-ul inaintea varstei de 2 ani.

5. Cumparati seturi din plastic sau cauciuc cu literele alfabetului. Formati cate un nou cuvant(nu prea lung) in fiecare zi. Copilul va incepe sa faca legatura intre cuvintele vorbite si cele scrise.

6. Nu va temeti sa repetati cuvinte sau povestile pe care le cititi. Unii parinti se simt uneori frustrati cand copilul lor le cere la nesfarsit sa li se citeasca aceeasi poveste, dar aceasta este o parte esentiala a modului in care copilul proceseaza informatiile.

7. Cumparati litere magnetice si aranjati-le pe frigider. Formati saptamanal cuvinte noi.

8. Cititi-i copilului zilnic, cu intonatie, ca si cand ati juca intr-o piesa de teatru.Copilul se va implica mai mult in sirul povestii si in felul acesta va retine mult mai multe detalii.

9. Cumparati video casete cu povestile clasice ale copilariei: Alba ca Zapada, Cenusareasa, Scufita Rosie, etc ( de la 3 ani in sus). Vizionati-le impreuna cu copilul dvs si atrageti-i atentie la ce se intimpla. Din experienta noastra, copiilor foarte mici (de la 1,5 ani pina la 3 ani) le fac mare placere videocasetele Teletubies. Cu aceste filmulete forte educative puteti de altfel incepe ‘educatia video’ a copilasului dvs.

10. Tineti minte: educatia fizica a copilului vostru este direct legata de educatia psihica. Studiile au aratat ca dezvoltarea creierului are o stransa legatura cu activitatea fizica. Daca va veti implica alaturi de copil in activitati fizice(saritul,alergatul,de-a rostogolu’,etc.) aceasta poate contribui foarte mult la dezvoltarea sa intelectuala.

Sursa:desprecopii.com

Există trei metode bine cunoscute de a trata mânia:

(1) a o reprima;

(2) a o exprima;

(3) a o nega.

Mânia reprimată (înăbuşită)

În cazul mâniei reprimate, tu recunoşti că esti mânios, dar nu ştii ce să faci cu mânia. Încerci cu conştiinciozitate să o ţii sub control, în loc să o laşi să iasă la suprafaţă. Punând capacul peste asemenea simţăminte negative, le împiedici să se reverse şi să-i otrăvească pe ceilalţi. Mânia fierbe şi clocoteşte înăuntru, dar este ascunsă de lumea din jur şi este posibil să rămână ascunsă chiar şi pentru un partener de căsătorie mai nebănuitor.

Jim a crescut într-o familie în care mânia era întotdeauna suprimată. Părinţii şi biserica l-au învăţat cu stricteţe că mânia este păcat. Această regulă nescrisă i-a fost impusă pe căi rostite şi nerostite. Dacă îndrăznea să-şi exprime mânia, era aspru pedepsit. Jim îşi aminteşte cum, odată, după o zi insuportabilă la şcoală, şi-a aruncat cărţile, lovindu-le de podea. Aceasta l-a costat o predică aspră cu privire la stăpânirea de sine şi o seară în care a fost obligat să rămână în camera lui, fără să i se dea voie să cineze. Alte manifestări ale mâniei erau pedepsite cu o excursie în pivniţă, unde primea bătaie cu cureaua. Inăuntrul său fierbea cu simţăminte de supărare şi de mânie, dar nu îndrăznea să şi le exprime. Ca adult, nu era niciodată implicat în certuri deschise sau în conflicte de vreun fel. Prietenii ar fi apreciat că are o căsnicie foarte fericită, datorită aparenţei de armonie şi a lipsei divergenţelor vizibile. Dar atât el, cât şi soţia lui, erau dureros de conştienţi de prăpastia emoţională dintre ei. Şi aceasta avusese urmări grave pentru Jim: hipertensiune arterială şi impotenţă.

Există anumite situaţii când înăbuşirea mâniei reprezintă calea cea mai înţeleaptă de a aCţiona. Nu contează cât de supărat eşti pe şeful tău, reprimarea impulsului de a-i scoate ochii este, probabil, o atitudine mult mai înţeleaptă decât aceea de a face aşa cum simţi.

Mânia exprimată

În cazul mâniei exprimate, persoana respectivă îţi spune exact ceea ce simte, fără să ţină seama de cât de mult poate să te doară ceea ce auzi. Astfel de oameni pot recurge la cuvinte dure, la strigăte violente sau la ameninţări. Când episodul de răbufnire se încheie, ei se simt mai bine. Dar ce se întâmplă cu cel peste care tocmai a fost revărsat acest şuvoi? Ce fel de cicatrice emoţionale vor marca relaţia, dacă acest gen de comportament devine un obicei? Sondajul Communication Inventory a arătat că 21 % dintre cei chestionaţi au recunoscut că rareori sau chiar niciodată nu-şi cer scuze după ce îşi exprimă mânia într-un mod necorespunzător, printr-o atitudine care ar putea lăsa urme adânci şi de durată asupra partenerului lor de viaţă.

Hal a fost crescut de nişte părinţi care erau bine intenţionaţi, dar prea indulgenţi. După un acces de furie, reuşea aproape întotdeauna să-i determine să facă aşa cum dorea el.  De fapt, el se gândea de multe ori că părinţilor lui le era frică de el. Adolescent fiind, atunci când părinţii îl contraziceau, el îi ameninţa că va fugi de-acasă. Îşi ieşea foarte repede din fire. Dacă lucrurile nu se desfăşurau asa cum ar fi vrut el, se certa cu oricine îi ieşea în cale.  Comportamentul lui de zi cu zi putea fi foarte bine caracterizat de cuvintele: răutăcios, duşmănos, obraznic. Era asemenea unei bombe cu acţiune întârziată, gata să explodeze în orice moment. Sărmana soţie a lui Hal a trebuit să suporte toate accesele lui de furie. Hal îşi scuza comportamentul, condamnându-şi părinţii. Metoda mâniei exprimate este, de obicei, o scuză pentru aceia care îşi pot stăpâni mânia, dar nu vor.


Mânia negată

În cazul mâniei negate, refuzi să recunoşti faptul că eşti mânios. Multi creştini cad în acestă cursă, crezând în mod sincer că este păcat  să te mânii.  Pentru a trăi în armonie cu credinţa lor, ei neagă orice reacţie de mânie.

Jonna a crescut într-o familie care avea o concepţie greşită cu privire la mânie. Mânia era adesea simţită, dar niciodată exprimată pe faţă.  Ea îşi aminteşte clar îmbujorarea bruscă, urmată de o ieşire grăbită din cameră, care semnalau mânia dinăuntrul tatălui ei: Îşi aminteşte că era aspru pedepsită atunci când manifesta chiar cea mai slabă umbră de mânie. Dacă se întâmpla să trântească uşa, trebuia apoi să o deschidă şi să o închidă uşor, fără zgomot, de o sută de ori: “Este păcat să te mânii”, era învăţată acasă, la biserică si la şcoala conservatoare a bisericii, la care era elevă. Aceste lecţii, învăţate încă din primii ani ai vieţii, au fost duse, mai târziu, în căsnicia ei. Jonna ştia că nu era fericită, dar nu ştia că era mânioasă. Suferea din cauza mâniei negate.

Pretinzând că nu eşti mânios, nu rezolvi nimic, ci doar pregăteşti calea pentru izbucnirea de mai târziu. Dintre toate răspunsurile pe care obişnuim să le dăm atunci când ne confruntăm cu mânia, negarea ei aduce după sine cele mai multe probleme.

Imagine (C) istockphoto.com

Autor: Nancy L.

“This envelope represents one child who died because of an abortion. It is empty because the life that was taken is now unable to be a part of our world.”

Detalii pe site-ul: http://www.redenvelopeday.com/index.php

Din cauza temerilor, ignoranţei şi a stingherelii, în legătură cu propriile simţăminte, noi consumăm foarte mult timp şi energiş pentru a le nega sau ignora. Această problemă începe, de obicei; în copilărie. Aţi primit, de-a lungul anilor copilăriei şi adolescenţei, sfaturi şi îndemnuri de genul: “Nu trebuie să simţi în felul acesta!”! sau “Stăpâneşte-te!” sau “Las-o mai încet!” sau altele de felul acesta? Dacă da, înseamnă că ati fost învătati să vă tineti sub control sau să vă reprimaţi simţămintele. Lumea afacerilor întăreşte acest concept. Cu siguranţă că aţi auzit oameni care spun: “Nu amesteca aici sentimentele personale. Nu poţi să faci o afacere pe baza unor emoţii.”

Cu cât suntem mai detaşaţi de sentimentele noastre, cu atât ne vine mai usor să le discutăm. Îmi este mult mai usor să-ti spun ce m-a supărat cu un an în urmă, decât îmi este să-ţi spun ce anume mă enervează în comportamentul tău de acum. Aceasta înseamnă că îţi pot spune despre ceva ce nu mi-a plăcut acum o lună, dar nu pot să-ţi vorbesc despre problema de ieri, cu privire la care sunt încă mânioasă – si aceasta mai ales dacă tu esti de faţă şi totodată implicat.

Noi ne mâniem în prezent, dar nu ne simţim liberi să discutăm mânia prezentă. Noi ne simţim realmente stânjeniţi, atunci când avem de-a face cu propriile noastre simţăminte intense. Senti-mentele pe care ni le-a dat Dumnezeu – chiar şi emoţiile foarte puternice, sunt privite ca nişte probleme, deoarece ne dăm seama că avem mai puţină putere de control asupra a ceea ce simţim, decât asupra modului în care ne comportăm.

Cu toate acestea, sentimentele nu pot fi oprite sau pornite la comandă. O dată ce simtămintele de mânie au fost activa te si adrenalina aleargă prin organismul nostru, simpla hotărâre de a reveni la starea de dinaintea apariţiei mâniei nu ne va fi de nici un folos, deoarece pentru dezactivarea sistemului aflat în pericol este nevoie de timp. Nu-mi pot opri mânia hotărând, pur şi simplu, să nui mai fiu mânios. Şi nici nu pot realiza acest lucru atunci când cineva îmi spune că n-ar trebui să mă mânii.

Sentimentele sunt reacţii (răspunsuri) spontane la situaţii asupra Girara s-ar putea să avem o posibilitate foarte redusă de control direct. Pentru a ne ţine sub control sentimentele, noi încercăm să sLructurăm mediul în care trăim în aşa fel, încât să nu genereze în noi sentimentul pe care dorim să-l evităm.

În căsnicie, se depune un efort imens pentru a păstra controlul asupra exteriorizării sentimentelor. Se întâmplă cam aşa: voi în¬cerca să te determin să te porţi cu mine aşa cum aş vrea eu, şi nu altfel. Şi tu vei face la fel, încercând să mă de termini să acţionez în aşa fel, încât să vin în întâmpinarea nevoilor tale. Astfel, fiecare dintre noi încearcă să controleze atât relaţia, cât şi comporta¬mentul celuilalt, cu scopul de a-şi controla propriile sentimente.

De asemenea, noi încercăm să facem în aşa fel, încât să pară că ceilalţi deţin controlul asupra sentimentelor noastre într-o mai mare măsură decât o facem noi. Noi spunem mai degrabă: “Mă superi atât de tare!” decât “Sunt foarte supărat.” Prin aceasta, îi condamnăm pe ceilalţi pentru propriile noastre sentimente.


Poate că, recunoscând mânia care se ridică în mine împotriva ta, eu admit faptul că tu ai mai multă influenţă asupra mea şi asupra comportamentului meu decât mi-ar plăcea să ai. Dacă tu eşti cauza mâniei mele, probabil că voi încerca să te împiedic să faci acele lucruri care stâmesc această mânie. Şi atunci, în loc să rămână doar un sentiment, mânia mea devine un instrument sau chiar o armă, prin care încerc să te oblig să-ţi schimbi comporta-mentul.
De foarte multe ori, mânia noastră este generată de lupta pentru putere, de dorinţa de a deţine controlul asupra relaţiei. Dacă sunt preocupat să înving şi să fiu eu cel care controlează relaţia, atunci voi considera că, ori de câte ori cedez în faţa ta, înseamnă că pierd controlul. Dacă îndrăzneşti să mă contrazici, trebuie fie să mă mânii, fie să mă retrag din relaţie. Dacă mă provoci în mod frecvent, atunci înseamnă că va trebui să mă menţin tot timpul într-o stare de mânie, pentru că, altfel, voi pierde controlul relatiei.

În orice relaţie apropiată, sentimentele vor ieşi la suprafaţă.
Nu putem evita acest lucru decât printr-o indiferenţă totală. Sentimentele noastre nu pot fi oprite şi pomite, ca şi când ar avea un comutator. Persoanele care intră în legământul căsătoriei nu se pot evita una pe cealaltă. Căsnicia cheamă la o constantă condi¬ţionare reciprocă. Toate sentimentele exteriorizate de partenerul tău te leagă de el, fie că aceste sentimente sunt pozitive, precum bucuria şi mândria, fie că sunt negative, precum dezamăgirea şi mânia.

Gândul de a ceda altcuiva o parte din controlul total, pe care îl deţinem asupra sentimetelor noastre, s-ar. putea să ne sperie. Dar, cu toate acestea, a deveni ataşaţi emoţional de cineva la care ţinem reprezintă una dintre cele mai mari recompense ale vieţii. Pentru a descoperi acea relaţie care să ne satisfacă din punct de vedere emoţional, s-ar putea să fie nevoie să riscăm, renunţând la o parte din controlul asupra propriilor noastre emoţii şi asupra celorlalţi. A iubi înseamnă a risca.

Imagine (C) istockphoto.com

Autor: Nancy L.

Soţia lui vede situaţia dintr-o altă perspectivă. Ea poate considera că rugămintea lui este ilogică, nerezonabilă sau venită intr-un moft nepotrivit, ceea îi trezeşte simţul pericolului, rezultând un simţământ de teamă. Intuiţia îi spune că înaintea lor se conturează o situaţie dificilă. Un răspuns greşit în momentul acesta îi poate propulsa într-o criză pe care ea doreste să o evite. În sufletul ei, teama se amestecă cu simţământul de frustrare. S-ar putea ca pe ea să o deranjeze faptul că el a adus în discuţie problema respectivă tocmai atunci.


Dacă simţământul de teamă este mai puternic decât cel de frustrare, soţia se va retrage în tăcere. Dacă simţămintele de frustrare sunt cele care domină, atunci probabil că va lansa un contraatac,care nu va face altceva decât să accentueze si mai mult simtământul de frustrare al soţului ei. Este posibil ca şi el să simtă o oarecare teamă, atunci când încearcă să evalueze unde ar putea duce acest episod de mânie.

Aşadar, mânia este generată de o altă emoţie care reprezintă factorul principal în ceea ce se petrece între cei doi. Emoţiile motivatoare, care se ascund în spatele mâniei sunt, de cele mai multe ori, frustrarea şi teama. Aceşti doi factori emoţionali ne produc durere şi amărăciune sub forma simţămintelor rănite, care pot acţiona ca o rampă de lansare pentru mânie. În general vorbind, simţământul de frustrare lansează ciclul, iar teama şi ofensa îi calcă pe urme îndeaproape.

Imagine (C) dreamstime.com

Autor: Nancy L.

Utilizarea curentă a cuvântului “mânie” dă o conotaţie de intensitate extremă, care ne poate induce în eroare. David R. Mace, autor al cărţii Love and Anger in Mamage (Dragostea şi mânia în căsnicie), defineşte mânia într-un mod mai corect şi mai cuprinzător:

“Mânie este orice sentiment de neplăcere, îndreptat direct împotriva unei persoane (sau a unui obiect), însoţit de dorinţa de a îndepărta cauza”. O astfel de definiţie este mai exactă şi lasă loc pentru mulţimea de sentimente pe care le includem atunci când ne referim la “mânie”.

Mânia este un mecanism fundamental de autoapărare, destinat protejării eului sau a propriei personalităţi. Aşa cum organismul se pregăteşte pentru a se apăra împotriva invaziei agenţilor patogeni, tot aşa şi sinele, personalitatea, are nevoie de protecţie. Când sinele este atacat, un sistem de avertizare activează mânia pentru a răspunde ameninţării.

După cum se ştie, mânia noastră izbucneşte mai rar din motive nobile, şi foarte des din motive egoiste: preocuparea ca, nu cumva, lucrurile să decurgă altfel decât concepem noi. Ori de câte ori voinţa sau dorinţele noastre sunt nega te, devenim mânioşi. Atunci când facem planuri şi cineva nu este de acord cu ele sau poate chiar refuză să coopereze, dorinţele noastre refuza te deschid drum mâniei. Haideti să urmărim un cuplu care a iesit să cineze în oras: ”

El: Hai să mergem la Chinese Pagode. Am poftă de o mâncare chinezească în seara asta!
Ea: Mi se face rău ori de câte ori luăm masa acolo. Aş merge  mai degrabă la Country Inn, pentru o cină obişnuită.
El: Este prea departe. Asta ar însemna să mai dureze o oră până ajungem şi eu mor de foame. Hai să mergem la Chinese Pagode! Doar să ai grijă să nu mănânci prea mult.

Ea: Dacă este prea departe pentru tine, atunci voi conduce eu masma.

Simţămintele de frustrare, rezultate în urma blocării propriilor dorinte, fac ca mânia să izbucnească. Si aceasta tensionează serios relaţia maritală.

Autor: Nancy L.

Imagine: istockphoto.com

Va continua….