Archive for August, 2009

Atitudini obişnuite faţă de mânie

dealing-with-abuse

Există trei metode bine cunoscute de a trata mânia:

(1) a o reprima;

(2) a o exprima;

(3) a o nega.

Mânia reprimată (înăbuşită)

În cazul mâniei reprimate, tu recunoşti că esti mânios, dar nu ştii ce să faci cu mânia. Încerci cu conştiinciozitate să o ţii sub control, în loc să o laşi să iasă la suprafaţă. Punând capacul peste asemenea simţăminte negative, le împiedici să se reverse şi să-i otrăvească pe ceilalţi. Mânia fierbe şi clocoteşte înăuntru, dar este ascunsă de lumea din jur şi este posibil să rămână ascunsă chiar şi pentru un partener de căsătorie mai nebănuitor.

Jim a crescut într-o familie în care mânia era întotdeauna suprimată. Părinţii şi biserica l-au învăţat cu stricteţe că mânia este păcat. Această regulă nescrisă i-a fost impusă pe căi rostite şi nerostite. Dacă îndrăznea să-şi exprime mânia, era aspru pedepsit. Jim îşi aminteşte cum, odată, după o zi insuportabilă la şcoală, şi-a aruncat cărţile, lovindu-le de podea. Aceasta l-a costat o predică aspră cu privire la stăpânirea de sine şi o seară în care a fost obligat să rămână în camera lui, fără să i se dea voie să cineze. Alte manifestări ale mâniei erau pedepsite cu o excursie în pivniţă, unde primea bătaie cu cureaua. Inăuntrul său fierbea cu simţăminte de supărare şi de mânie, dar nu îndrăznea să şi le exprime. Ca adult, nu era niciodată implicat în certuri deschise sau în conflicte de vreun fel. Prietenii ar fi apreciat că are o căsnicie foarte fericită, datorită aparenţei de armonie şi a lipsei divergenţelor vizibile. Dar atât el, cât şi soţia lui, erau dureros de conştienţi de prăpastia emoţională dintre ei. Şi aceasta avusese urmări grave pentru Jim: hipertensiune arterială şi impotenţă.

Există anumite situaţii când înăbuşirea mâniei reprezintă calea cea mai înţeleaptă de a aCţiona. Nu contează cât de supărat eşti pe şeful tău, reprimarea impulsului de a-i scoate ochii este, probabil, o atitudine mult mai înţeleaptă decât aceea de a face aşa cum simţi.

Mânia exprimată

În cazul mâniei exprimate, persoana respectivă îţi spune exact ceea ce simte, fără să ţină seama de cât de mult poate să te doară ceea ce auzi. Astfel de oameni pot recurge la cuvinte dure, la strigăte violente sau la ameninţări. Când episodul de răbufnire se încheie, ei se simt mai bine. Dar ce se întâmplă cu cel peste care tocmai a fost revărsat acest şuvoi? Ce fel de cicatrice emoţionale vor marca relaţia, dacă acest gen de comportament devine un obicei? Sondajul Communication Inventory a arătat că 21 % dintre cei chestionaţi au recunoscut că rareori sau chiar niciodată nu-şi cer scuze după ce îşi exprimă mânia într-un mod necorespunzător, printr-o atitudine care ar putea lăsa urme adânci şi de durată asupra partenerului lor de viaţă.

Hal a fost crescut de nişte părinţi care erau bine intenţionaţi, dar prea indulgenţi. După un acces de furie, reuşea aproape întotdeauna să-i determine să facă aşa cum dorea el.  De fapt, el se gândea de multe ori că părinţilor lui le era frică de el. Adolescent fiind, atunci când părinţii îl contraziceau, el îi ameninţa că va fugi de-acasă. Îşi ieşea foarte repede din fire. Dacă lucrurile nu se desfăşurau asa cum ar fi vrut el, se certa cu oricine îi ieşea în cale.  Comportamentul lui de zi cu zi putea fi foarte bine caracterizat de cuvintele: răutăcios, duşmănos, obraznic. Era asemenea unei bombe cu acţiune întârziată, gata să explodeze în orice moment. Sărmana soţie a lui Hal a trebuit să suporte toate accesele lui de furie. Hal îşi scuza comportamentul, condamnându-şi părinţii. Metoda mâniei exprimate este, de obicei, o scuză pentru aceia care îşi pot stăpâni mânia, dar nu vor.


Mânia negată

În cazul mâniei negate, refuzi să recunoşti faptul că eşti mânios. Multi creştini cad în acestă cursă, crezând în mod sincer că este păcat  să te mânii.  Pentru a trăi în armonie cu credinţa lor, ei neagă orice reacţie de mânie.

Jonna a crescut într-o familie care avea o concepţie greşită cu privire la mânie. Mânia era adesea simţită, dar niciodată exprimată pe faţă.  Ea îşi aminteşte clar îmbujorarea bruscă, urmată de o ieşire grăbită din cameră, care semnalau mânia dinăuntrul tatălui ei: Îşi aminteşte că era aspru pedepsită atunci când manifesta chiar cea mai slabă umbră de mânie. Dacă se întâmpla să trântească uşa, trebuia apoi să o deschidă şi să o închidă uşor, fără zgomot, de o sută de ori: “Este păcat să te mânii”, era învăţată acasă, la biserică si la şcoala conservatoare a bisericii, la care era elevă. Aceste lecţii, învăţate încă din primii ani ai vieţii, au fost duse, mai târziu, în căsnicia ei. Jonna ştia că nu era fericită, dar nu ştia că era mânioasă. Suferea din cauza mâniei negate.

Pretinzând că nu eşti mânios, nu rezolvi nimic, ci doar pregăteşti calea pentru izbucnirea de mai târziu. Dintre toate răspunsurile pe care obişnuim să le dăm atunci când ne confruntăm cu mânia, negarea ei aduce după sine cele mai multe probleme.

Imagine (C) istockphoto.com

Autor: Nancy L.

Ziua plicului roşu.

abortionÎn SUA se pregăteşte o acţiune de protest împotriva politicii duse de prezentul guvern în legătură cu avorturile. Organizatorii acestui act de protest încurajează pe fiecare cui nu-i este indiferentă soarta a mii de copii omorîţi prin avort să trimită un plic roşu deşert preşedintelui SUA Barack Obama.
Pe partea verso a plicului se recomandă a scri următoarele:

“This envelope represents one child who died because of an abortion. It is empty because the life that was taken is now unable to be a part of our world.”

Detalii pe site-ul: http://www.redenvelopeday.com/index.php

Lucrarea lăuntrică a simţămintelor noastre.

cuplu_sentimenteDin punct de vedere intelectual, noi înţelegem că este ceva normal şi perfect natural să avem sentimente. Capacitatea de a trăi emoţii face parte din fiinţa umană în aceeaşi măsură ca şi capacitatea de a gândi şi raţiona. Magicianul intelectual, care poate să abordeze viaţa doar în concepte abstracte, dar nu este în stare) să-şi exprime sentimentele, pare incomplet şi ne stârneşte mila. Noi cunoaştem lucrul acesta şi totuşi nu ne simţim în largul nostru atunci când cineva exprimă nişte simţăminte puternice. Mai mult decât atât, mulţi dintre noi nu vrem să recunoaştem, ca să nu maH vorbim despre a accepta, propriile noastre sentimente. Senti¬mentele sunt privite ca reprezentând o forţă distructivă, ceva care umple vieţile noastre cu obstacole şi cu probleme în relaţiile! apropiate.

Din cauza temerilor, ignoranţei şi a stingherelii, în legătură cu propriile simţăminte, noi consumăm foarte mult timp şi energiş pentru a le nega sau ignora. Această problemă începe, de obicei; în copilărie. Aţi primit, de-a lungul anilor copilăriei şi adolescenţei, sfaturi şi îndemnuri de genul: “Nu trebuie să simţi în felul acesta!”! sau “Stăpâneşte-te!” sau “Las-o mai încet!” sau altele de felul acesta? Dacă da, înseamnă că ati fost învătati să vă tineti sub control sau să vă reprimaţi simţămintele. Lumea afacerilor întăreşte acest concept. Cu siguranţă că aţi auzit oameni care spun: “Nu amesteca aici sentimentele personale. Nu poţi să faci o afacere pe baza unor emoţii.”

Cu cât suntem mai detaşaţi de sentimentele noastre, cu atât ne vine mai usor să le discutăm. Îmi este mult mai usor să-ti spun ce m-a supărat cu un an în urmă, decât îmi este să-ţi spun ce anume mă enervează în comportamentul tău de acum. Aceasta înseamnă că îţi pot spune despre ceva ce nu mi-a plăcut acum o lună, dar nu pot să-ţi vorbesc despre problema de ieri, cu privire la care sunt încă mânioasă – si aceasta mai ales dacă tu esti de faţă şi totodată implicat.

Noi ne mâniem în prezent, dar nu ne simţim liberi să discutăm mânia prezentă. Noi ne simţim realmente stânjeniţi, atunci când avem de-a face cu propriile noastre simţăminte intense. Senti-mentele pe care ni le-a dat Dumnezeu – chiar şi emoţiile foarte puternice, sunt privite ca nişte probleme, deoarece ne dăm seama că avem mai puţină putere de control asupra a ceea ce simţim, decât asupra modului în care ne comportăm.

Cu toate acestea, sentimentele nu pot fi oprite sau pornite la comandă. O dată ce simtămintele de mânie au fost activa te si adrenalina aleargă prin organismul nostru, simpla hotărâre de a reveni la starea de dinaintea apariţiei mâniei nu ne va fi de nici un folos, deoarece pentru dezactivarea sistemului aflat în pericol este nevoie de timp. Nu-mi pot opri mânia hotărând, pur şi simplu, să nui mai fiu mânios. Şi nici nu pot realiza acest lucru atunci când cineva îmi spune că n-ar trebui să mă mânii.

Sentimentele sunt reacţii (răspunsuri) spontane la situaţii asupra Girara s-ar putea să avem o posibilitate foarte redusă de control direct. Pentru a ne ţine sub control sentimentele, noi încercăm să sLructurăm mediul în care trăim în aşa fel, încât să nu genereze în noi sentimentul pe care dorim să-l evităm.

În căsnicie, se depune un efort imens pentru a păstra controlul asupra exteriorizării sentimentelor. Se întâmplă cam aşa: voi în¬cerca să te determin să te porţi cu mine aşa cum aş vrea eu, şi nu altfel. Şi tu vei face la fel, încercând să mă de termini să acţionez în aşa fel, încât să vin în întâmpinarea nevoilor tale. Astfel, fiecare dintre noi încearcă să controleze atât relaţia, cât şi comporta¬mentul celuilalt, cu scopul de a-şi controla propriile sentimente.

De asemenea, noi încercăm să facem în aşa fel, încât să pară că ceilalţi deţin controlul asupra sentimentelor noastre într-o mai mare măsură decât o facem noi. Noi spunem mai degrabă: “Mă superi atât de tare!” decât “Sunt foarte supărat.” Prin aceasta, îi condamnăm pe ceilalţi pentru propriile noastre sentimente.


Poate că, recunoscând mânia care se ridică în mine împotriva ta, eu admit faptul că tu ai mai multă influenţă asupra mea şi asupra comportamentului meu decât mi-ar plăcea să ai. Dacă tu eşti cauza mâniei mele, probabil că voi încerca să te împiedic să faci acele lucruri care stâmesc această mânie. Şi atunci, în loc să rămână doar un sentiment, mânia mea devine un instrument sau chiar o armă, prin care încerc să te oblig să-ţi schimbi comporta-mentul.
De foarte multe ori, mânia noastră este generată de lupta pentru putere, de dorinţa de a deţine controlul asupra relaţiei. Dacă sunt preocupat să înving şi să fiu eu cel care controlează relaţia, atunci voi considera că, ori de câte ori cedez în faţa ta, înseamnă că pierd controlul. Dacă îndrăzneşti să mă contrazici, trebuie fie să mă mânii, fie să mă retrag din relaţie. Dacă mă provoci în mod frecvent, atunci înseamnă că va trebui să mă menţin tot timpul într-o stare de mânie, pentru că, altfel, voi pierde controlul relatiei.

În orice relaţie apropiată, sentimentele vor ieşi la suprafaţă.
Nu putem evita acest lucru decât printr-o indiferenţă totală. Sentimentele noastre nu pot fi oprite şi pomite, ca şi când ar avea un comutator. Persoanele care intră în legământul căsătoriei nu se pot evita una pe cealaltă. Căsnicia cheamă la o constantă condi¬ţionare reciprocă. Toate sentimentele exteriorizate de partenerul tău te leagă de el, fie că aceste sentimente sunt pozitive, precum bucuria şi mândria, fie că sunt negative, precum dezamăgirea şi mânia.

Gândul de a ceda altcuiva o parte din controlul total, pe care îl deţinem asupra sentimetelor noastre, s-ar. putea să ne sperie. Dar, cu toate acestea, a deveni ataşaţi emoţional de cineva la care ţinem reprezintă una dintre cele mai mari recompense ale vieţii. Pentru a descoperi acea relaţie care să ne satisfacă din punct de vedere emoţional, s-ar putea să fie nevoie să riscăm, renunţând la o parte din controlul asupra propriilor noastre emoţii şi asupra celorlalţi. A iubi înseamnă a risca.

Imagine (C) istockphoto.com

Autor: Nancy L.

Twitter Delicious Facebook Digg Stumbleupon Favorites More
Designed by: Free Cell Phones | Thanks to Highest CD Rates, Domain Registration and Registry Software