Există oare vreo deosebire, între modul în care vorbesc băr¬baţii, şi cel în care vorbesc femeile? Tot ceea ce aveţi de făcut pentru a ana este să ascultaţi o discuţie care are loc în cadrul oricărui grup de bărbaţi şi de femei şi să observaţi unele dintre deosebiri. Bărbaţii şi femeile vor avea, în mod firesc, deprinderi diferite de comunicare, datorate experienţelor diferite din trecut. Băieţii şi fetele cresc în lumi diferite, chiar şi atunci când se nasc în aceeasi familie. Încă de la nastere, băietii si fetele sunt tratati si instruiţi în mod diferit şi, de asemenea, li se vorbeşte în mod diferit.

Ca un rezultat al acestui fapt, pe lângă deosebirile de gândire şi de temperament, care există între ei, vor apărea şi deosebiri în modul lor de vorbire.
Stilurile de vorbire nu se vor conforma întotdeauna şi întru totul modelelor diferenţiate pe bază de caracteristici sexuale, pe care le vom aminti aici. Aproximativ 15% dintre bărbaţi şi femei vor avea tendinţa de a manifesta deprinderi de vorbire caracte¬ristice sexului opus. Lucrul acesta este adevărat în mod special în ceea ce priveşte persoanele stângace (care folosesc în principal mâna stângă). Este interesant de observat că stilul de vorbire al bărbatului sau al femeii tinde să predomine chiar şi atunci când comportamentul este inversat. Cu toate acestea, o explicaţie cu privire la tendinţe le generale ale bărbaţilor şi ale femeilor vă va permite o înţelegere mai bună a modului în care se desfăşoară “ostilităţile” între voi şi partenerii voştri de viaţă.
De sute de ani, femeile sunt acuzate că vorbesc mai mult decât bărbaţii. Dar, este acest lucru adevărat? Da, studiile efectuate la Harvard arată că fetele învaţă să vorbească mai devreme decât băieţii, articulează mai bine cuvintele şi îşi însuşesc un vocabular mai bogat, comparativ cu băieţii de aceeaşi vârstă.

Încă din primii ani, fetiţele vorbesc mai mult decât băieţii. Un studiu efectuat pe această temă a arătat că, în timp ce se ană încă la maternitate, bebeluşii de sex feminin îşi mişcă buzele mai mult decât bebelusii de sex masculin. Diane McGuiness, o remarcabilă cercetătoare a Universităţii Stanford, a confirmat acest fapt stu¬diind întregul volum de vocalizare care are loc la copii, în intervalul de vârstă cuprins între doi ani şi jumătate şi patru ani. S-a observat că, în timp ce îndeplinesc anumite activităţi, fetiţele vorbesc ¬singure, cu alte persoane sau cu obiectele pe care le folosesc în cadrul activităţii respective. Un procent de 100% din acest timp ele îl petrec rostind cuvinte inteligibile, care pot fi recunoscute. Un comportament cu totul diferit se observă în cazul băieţilor. Doar 60% din comunicarea lor se realizează prin cuvinte recognosci¬bile. Restul de 40% se realizează prin exclamaţii alcătuite dintr-un singur cuvânt, precum “Oau!”, sau zgomote si sunete precum

“Ih!” şi “Mmmm” sau efecte sonore, precum “Iaaaah!” sau “Bâzzzz!”.
Fetiţele ating pragul verbal de timpuriu şi par să-l re ţină pe tot parcursul vieţii.
Băieţii şi bărbaţii tineri întâmpină mai multe dificultăţi decât fetele, în privinţa cititului, a scrisului şi a vorbitului. Majorita¬tea învăţătorilor şi a profesorilor pot atesta aCest fenomen. În nouă din zece cazuri de incapacitate de vorbire sunt implicaţi băieţi.
Chiar şi ca adulţi, se pare că bărbaţii nu reuşesc să recupereze acest handicap. Se estimează că bărbaţii rostesc în medie cam 12.500 de cuvinte, pe zi, în timp ce media atinsă de femei dublează această cifră, ca fiind de peste 25.000 de cuvinte zilnic! Acest fapt ar putea explica de ce mulţi dintre bărbaţi nu vorbesc prea mult, atunci când ajung seara acasă. Ei au folosit deja, pe parcursul zilei, limita lor de 12.500 de cuvinte. Poate că şi femeile au folosit 12.500 de cuvinte, dar ele au păstrat încă pe atâtea pentru soţii lor!

Mai mult decât atât, bărbaţii şi femeile vorbesc despre lucruri diferite. Ea se plictiseşte atunci când el vorbeşte doar despre sport, maşini şi afaceri. El o întrerupe atunci când ea flecăreşte despre prietene sau despre alte persoane, pe care el nici măcar nu le cunoaşte. Pentru ea este firesc să vorbească despre oameni şi despre relatii; prin aceasta dovedeste implicare, interes si preocupare. Împărtăşirea acestor lucruri persoanei pe care o iubeşte dovedeşte apropiere. Atunci când o astfel de împărtăşire este întreruptă sau ignorată, un element vital din propria persoană se închide fată de sotul ei.

Bărbaţii consideră că este normal să vorbească despre sport, politică, maşini, locuri de muncă, bursa de valori sau despre cum mai merg lucrurile. Adesea, femeile consideră acest gen de comunicare ca fiind plictisitoare sau o percep ca pe un fel de ” prelegere care le este ţinută “Eu sunt profesorul, tu eşti elevul. Acum, fii atent şi învaţă!”
De asemenea, cuplurile pot vorbi pe lungimi de undă diferite.

Încă de când m-am căsătorit, mi-am dat seama că creierul lui Harry este alcătuit altfel. Nu puteam dovedi această diferenţă, dar o puteam simţi. Indiferent ce subiect de discuţie ne-am fi ales, eu porneam pe un drum, iar Harry continua pe un altul. Ajungeam la concluzii total diferite. Începusem să cred că aceasta se datora faptului că eu aveam dreptate, iar Harry era greşit. Harry gândea si el în acelasi fel, doar că rolurile erau inversate. Cu toate acestea: eu aveam dreptate doar parţial. Într-adevăr, creierul lui ajunge la concluzii total diferite, dar aceasta nu înseamnă neapărat că eu am dreptate, iar el greşeşte – diferit, poate, dar nu greşit.

Studiile medicale au arătat că, între a şaisprezecea şi a douăzeci şi şasea săptămână a vieţii intrauterine, cu fătul se întâmplă ceva care implică o clară diferenţiere sexuală. De fapt, cercetătorii au observat că, în această perioadă, creierul fătului de sex masculin este supus unei băi chimice de testosteron şi de alţi hormoni sexuali. Pe măsură ce aceste substanţe chimice impregnează creierul fătului de sex masculin, emisfera cerebrală dreaptă îsi reduce uşor dimensiunile. În această perioadă, sunt afectate şi uneie fibre nervoase, care realizează legătura interemisferială, transmiţând mesaje între cele două emisfere. Exprimat în cuvinte mai simple, aceasta înseamnă că un băiat începe viaţa orientat predominant spre stânga, din punct de vedere cerebral.

Deoarece fetiţele nu sunt supuse acestei băi hormonale, ele au acces mai uşor şi mai rapid la ambele părţi ale creierului. Ceea ce se întâmplă în timpul vieţii intrauterine pregăteşte cadrul pentru ca bărbaţii şi femeile să se “specializeze” în două moduri de gândire diferite. Predominarea emisferei cerebrale stângi este răspunză¬toare de tendinţa bărbaţilor de a se specializa într-un mod de gândire mai logic, maifaptic, mai analitic şi mai agresiv. Femeile au tendinţa de a folosi mai mult emisfera cerebrală dreaptă, care este centrul sentimentelor, al limbajului şi al comunicării. Este cea mai relatională dintre cele două emisfere.


În consecinţă, femeile au tendinţa de a funcţiona şi de a acţiona pe canalul E, al emoţiilor, în timp ce bărbaţii tind să funcţioneze şi să acţioneze pe canalul L, al logicii. Atunci când Lisa i-a împărtăşit lui Hal o problemă, ea a căutat, de fapt, compasiune şi susţinere. Hal nu a înţeles nevoia ei, aşa că i-a răspuns cu un sfat logic, fără să-şi dea seama că nu de acest lucru avea ea nevoie.

Bărbaţii au tendinţa de a fi “orientaţi către găsirea de soluţii” (cu excepţia situaţiilor când problema apărută are de-a face cu căsnicia). Ego-ul bărbătesc se simte, de obicei, ameninţat de perspectiva expunerii problemelor maritale. De aceea, atunci când o femeie este tulburată emoţional, mintea bărbatului caută, în mod automat, o soluţie. Dacă ea plânge, pentru a-i opri lacrimile el va spune: “Nu plânge, draga mea, nu este chiar atât de grav.” Tot ceea ce reuşeşte să facă o astfel de replică este să micşoreze importanţa simţămintelor ei, când, de fapt, ea are nevoie doar de o simplă recunoaştere a acestora, cum ar fi: “Spune-mi ce s-a întâmplat, draga mea”. Un astfel de răspuns i-ar asigura suportul emoţional şi înţelegerea pe care ea le caută.

O exprimare puţin mai directă din partea Lisei a salvat situaţia.
Atunci când dorea ca Hal să o asculte cu compasiune, îl ruga de la început să o susţină, fără să îi dea vreun sfat. Prin această metodă simplă, subiectele altădată îndelung evitate au fost acum aduse în discuţie şi, în şase luni, căsnicia lor a căpătat un nou suflu de viaţă.
Deoarece comunică pe canale diferite, stilurile concrete de vor¬bire – al bărbatului si al femeii – diferă foarte mult unul de celălalt. Într-un efort de a ;ecrea experienţa pe care o relatează, femeia are tendinţa de a dramatiza povestea prin tonul vocii şi prin gestu¬rile pe care le foloseşte. Pe măsură ce povesteşte, ea se eliberează de povara acelei experiente. Un bărbat însă va oferi, cel mai probabil, versiunea în rezu~at a evenimentului respectiv. În formă de compendiu, fără nici o emoţie sau implicaţie personală, el raportează faptele. Dacă ea insistă pentru detalii, el se simte ca şi când ar fi supus unui interogatoriu. Probabil că, oricum, nu-şi poate aminti mai mult decât i-a spus deja.
Atunci când bărbaţii şi femeile participă la conversaţii, ei au tendinţa de a se concentra să reţină, în mod special, acele lucruri despre care stiu că vor avea nevoie să si le amintească mai târziu. În general, femeile nu sunt interesate de explicaţiile ştiinţifice. Ele le acordă doar foarte puţină atenţie şi probabil că îşi vor aminti doar foarte puţine dintre ele. Bărbaţii nu sunt atât de mult inte¬resaţi de detaliile relaţiilor sau de vieţile prietenilor, iar atenţia lor rămâne în urmă în privinta aceasta. Nici bărbatii si nici femeile nu au memorie slabă. Problema constă în tipul de subiect pe care şi-l aminteşte sau pe care îl uită fiecare.

Conversaţia dintre două femei le păstrează pe acestea în formă, pentru a face faţă cu bine unei conversaţii cu alte femei, în timp ce bărbaţii intră în aceste conversaţii aproape fără nici un fel de antrenament.

În general, femeile au un cerc mai mare de prieteni apropiaţi decât au bărbaţii. Ele discută pe îndelete cu prietenele ceea ce bărbaţii ar descrie drept “chestiuni lipsite de importanţă”, sau bârfă. Dar tocmai această capacitate a lor, de a discuta despre tot felul de lucruri, este ceea ce le întreţine prietenia. Mulţi bărbaţi pur şi simplu nu au prieteni, aşa cum au femeile. Aceasta se poate datora, în parte, faptului că ei nu vorbesc prea mult unul cu celălalt, dacă nu au lucruri importante de discutat sau întâmplări semnifi¬cative care să apară zilnic. În consecinţă, femeile au mai multe prietene decât au bărbaţii.
Femeile sunt orientate mai mult spre partea socială. Ele înţeleg aluziile şi sugerările, pot descifra limbajul corporal şi tentele emotionale din vorbire, îsi amintesc mai bine numele si fetele oamenilor şi sunt mult mai capabile de compasiune.
Bărbaţii sunt mai curioşi în legătură cu modul în care funcţi¬onează lucrurile şi au o fire înclinată, în special, spre tatonare. Ei sunt oameni orientaţi spre o anumită ţintă, cărora le place să examineze lucrurile pe fiecare în parte şi să exceleze într-o gamă largă de meserii care presupun o acţionare mecanică. Femeile au tendinţa de a trăi într-o lume a oamenilor şi a sentimentelor, în timp ce bărbaţii acordă mai multă importanţă ideilor şi noţiunilor abstracte.

După părerea lui Ted Huston, doctor în filozofie şi psiholog la Universitatea Statului Texas, din Austin, care a efectuat un studiu pe 130 de cupluri, femeile simt nevoia să discute lucrurile în toate amănuntele, în special acele aspecte care ţin de relaţiile în care sunt implicate. Bărbaţii par cu totul dezorientaţi de această nevoie a lor şi fac comentarii de genul: “Eu vreau ca noi să acţionăm împreună, iar tot ceea ce vrea ea este să stăm de vorbă”.

Aceasta înclinaţie nu se manifestă vizibil până după căsătorie, deoarece, în timpul întâlnirilor de dinainte, bărbaţii sunt dispuşi să stea de vorbă, pentru că vor să construiască relaţia. După nuntă, tendinţa bărbatului este aceea de a dedica mai mult timp lucrului şi prietenilor săi de acelaşi sex. Femeile doresc să discute dificultăţile cu care se confruntă şi să rezolve diferenţele dintre ei, astfel încât să se poată simţi mai aproape de soţii lor, în timp ce bărbaţii vor face tot posibilul pentru a evita o izbucnire care poate conduce la “muştruluială”. Spre deosebire de femei, bărbaţii nu privesc discutarea dificultăţilor ca pe un mijloc de a ajunge la intimitate. Ei sunt mulţumiţi să fie, pur şi simplu, împreună cu soţiile lor şi nu simt deloc nevoia să împărtăşească cu ele gândurile, simţă¬mintele şi nevoile. Fiecare dintre ei ajunge în mod diferit la sirnţământul de apropiere.

După cum afirmă Robin Lakoff în cartea sa Language and Women’s Place (Limbajul şi atitudine a femeilor), femeile transmit semnale de incertitudine, lipsă de decizie, ezitare şi subordonare. De exemplu, atunci când se află într-un restaurant, un bărbat va spune, dacă este cazul: “Mâncarea este îngrozitoare” – o simplă propoziţie enunţiativă. O femeie ar spune cel mai probabil: “Nu-i asa că mâncare a este îngrozitoare?” – o întrebare ce caută susti¬n~re pentru propria părere. În conversaţiile obişnuite, n~i coborâm vocea la sfârsitul unei afirmatii, o ridicăm la sfârsitul unei întrebări şi o menţinem la acelaşi nivel atunci când intenţi¬onăm să vorbim în continuare. Aceste semnale subtile îl ajută pe partenerul nostru de conversaţie să-şi dea seama când trebuie să răspundă şi când trebuie să aştepte. Femeile au tendinţa de a răspunde la o întrebare cu o altă întrebare. Un bărbat înti”eabă:
“Când vrei să mergem la plimbare?”, iar soţia lui îi răspunde:
“Peste o jumătate de oră?” Modulaţia crescătoare a vocii la sfârşitul propoziţiei transformă un răspuns într-o întrebare. Cu alte cuvinte, ea îi spune: “Aş vrea să merg cu tine peste o jumătate de oră, dacă eşti de acord.”


După Lakoff, aceasta este o încercare de adaptare la dorintele celuilalt şi de comportament politicos. În general, femeile ;unt mai politicoase decât bărbaţii, în aproape toate situaţiile. Gramatica lor este mai bună, iar folosirea cuvintelor obscene este mai redusă. Dar bărbatii controlează mai mult conversatia.

Un cercetător a studiat ore întregi de conversatie dintre diferiti parteneri de căsătorie. În ciuda faptului că aceştia ştiau că sunt înregistraţi, bărbaţii au controlat conversaţia, atât prin retragere, cât şi printr-un efort pozitiv. Femeile au propus de două ori mai multe subiecte de discuţie, dar bărbaţii au refuzat, pur şi simplu, să răspundă la subiectele care nu le făceau plăcere. Atunci când au fost confruntate cu lungi momente de tăcere şi cu mormăieli ocazionale, femeile au recurs la diferite mijloace prin care să atragă atenţia. Femeile au pus de trei ori mai multe întrebări decât au pus bărbaţii şi au folosit mai multe remarci introductive de genul: “ştii ceva?” sau “Este interesant”. Atunci când discuţia lâncezea, ele începeau să spună din ce în ce mai des “ştii … “. Bărbaţii au folosit şi ei, atunci când conversaţia a intrat în impas, o parte dintre aceste “trucuri”, dar, de obicei, ei nu prea au fost obligaţi să facă acest lucru, deoarece femeile au răspuns pline de entuziasm ori de câte ori vorbeau soţii lor!

Pe lângă faptul că ei controlează întotdeauna conversaţia, bărbaţii mai sunt acuzaţi şi de dominarea conversaţiei prin obiceiul de a vorbi prea mult. Atunci când este întrebat cu privire la acest lucru, un bărbat răspunde: “Păi, atunci când eu mă opresc din vorbit, tu nu spui nimic”. Străduindu-se să fie politicoase, femeile se tem să-şi întrerupă partenerul de conversaţie şi, de aceea, au tendinţa de a aştepta înainte de a pune o întrebare sau înainte de a da un răspuns. Bărbaţii, care sunt mai puţin experţi în desci¬frarea aluziilor non-verba1e, nu-si dau seama că sotia ar dori şi ea să spună ceva şi continuă să vorbească.
Femeile sunt mai atrase de meta-mesaje – ceea ce este sugerat dar nu afirmat, o combinaţie de atitudini şi de expresii non-verbale. Bărbaţii se concentrează în special asupra cuvintelor concrete. Vickie întreabă “Ce s-a întâmplat?”, atunci când faţa lui Mack se încruntă. Deoarece Mack nu făcea altceva decât să se gândească la un meci de fotbal, el este deranjat de tonul ei interogativ, deoarece consideră că, prin aceasta, Vickie îi încalcă dreptul la intimitate.

Lee Ann îl întreabă întotdeauna pe Howie cum şi-a petrecut ziua, dar el nu o întreabă niciodată despre modul în care şi-a petrecut-o ea pe-a ei. Exasperată, ea îl întreabă: “Tu de ce nu mă întrebi niciodată cum mi-am petrecut ziua? Eu întotdeauna te întreb pe tine cum ţi-ai petrecut-o pe-a ta!” El răspunde: “De ce să te întreb cum ţi-ai petrecut ziua? Dacă ai ceva să-mi spui, atunci spune-mi! Nu trebuie să aştepţi o invitaţie în sensul acesta”. Pentru ea, întrebarea lui ar însemna o dovadă a preocupării sale pentru felul în care şi-a petrecut ea ziua, iar atunci când el nu întreabă, ea simte că lui nu-i pasă.
Atunci când Len anunţă “Ies să mă plimb puţin”, Mim se simte jignită pentru că ea nu a fost invitată. Len îi spune că este binevenită, dacă vrea să meargă şi ea, dar acest răspuns nu schimbă simţămintele lui Mim. Probabil că, în locul lui, Mim ar fi spus:
“Aş vrea să mă plimb puţin. Nu vrei să mergi şi tu cu mine?”, incluzându-l imediat şi pe Len. Pe de altă parte, dacă Mim nu l-ar invita să meargă, Len nu s-ar simţi jignit, ci, dacă ar vrea să meargă şi el, s-ar simţi oricând liber să întrebe dacă i se poate alătura.
Reţineţi, vă rog: Există bărbaţi care sunt foarte sentimentali şi femei care răspund în mod logic; bărbaţi care sunt mai vorbăreţi şi femei tăcute; femei care realizează acceptarea şi aprobarea prin atingerea scopurilor şi bărbaţi care generează discuţii aprinse pentru a ajunge la apropiere. Ceea ce am prezentat până acum nu implică neapărat că bărbaţii răspund întotdeauna într-un fel, iar femeile în celălalt. Există un şir întreg de zig-zag-uri între cele două sexe, zig-zag-uri care sunt cu totul normale şi sănătoase. Am speranţa că această discuţie referitoare la tendinţele caracteristice fiecărui sex vă va ajuta să vă înţelegeţi partenerul într-o nouă lu¬mină.
Bărbatul şi femeia pot să meargă, pur şi simplu, în ritmuri di¬ferite. Neînţelegerile rezultate dintr-o lipsă de cunoaştere cu privire la stilurile diferite de vorbire – al bărbatului şi al femeii ¬pot conduce la simţăminte de frustrare şi la suferinţă. E preferabil ca, atunci când ajungeţi la concluzii diferite, să acceptaţi aceste diferenţe ca pe o parte a planului minunat al lui Dumnezeu cu privire la bărbat şi la femeie. O schimbare de atitudine vă poate aduce o răsplată bogată.

(C) [Nancy L. Van Pelt - Secretele Comunicării]

Imagine (C)istockphoto.com